asta- seara stateam in fata magazinului " iulia", de unde cumparam adesea paine neagra feliata sau intermediara, servetele parfumate, pufuleti, portocale si ciocolata, gel de dus, conserve de peste, pateuri..
da, cum ziceam, stateam acolo si o asteptam pe corina sa isi cumpere servetele demachiante si poate inca ceva.
suddently, au aparut 2 tipe. veneau din camin, in haine ordinare (nu m-as mira sa fi fost in pijamale!..) si cu ele- un caine- un caine maro deschis, ca un ness batut cu mult zahar si un strop de apa. si era ceva nespus de cald si bland in privirea lui..
fetele au intrat hlizindu-se stupid in magazin. ma duc cu gandul la mine si andreea. poate pentru ca si noi, mai demult, in magazine, tot asa..
si cainele e un caine la strazii, un maidanez zburator, daca vrei, insa ele il trateaza de parca ar fi al lor, iar el la trateaza pe ele ca pe niste suverane stapane. se gudura pe langa picioarele lor si le zambeste content si condescendent. da, zau, cainii sunt poate printre singurele mamifere capabile sa zambeasca frumos, frumos de tot..
da, si ele au intrat. si, cumva, i-au dat de inteles sa astepte. asa ca el s-a proptit pe picioarele din spate, langa mine. si eu o astept pe Corina..
deodata, ma cuprindeo patima nebuna-
cainele asta trebuie sa fie al meu ! nu pentru ca e un caine frumos si cald ca un ness cu mult zahar si..NU! ci pentru ca el
al lor si el se gudura asa si de-aia! ca are deja niste stapane, niste leaderi informali si deloc legali ( el tot caine al strazii ramane, existent probabil undeva in registrele hingherilor municipali..)
Da, il vreau!.. vreau sa-mi arate mie ca.. il strig, incet, cu nasul infundat in fular, ca sa nu ma zareasca
ele din magazin. il chem bland, cutzu-cutzu, hai, cutzu-cutzu, hai, cutzu. putin dezorientat, priveste spre magazinul cu usa inchisa. e iarna, e frig, nu e ger, dar e frig. insa mie nu imi e, si nici lui. eu am haina groasa, din suedia, iar el blana groasa, maro, de pe strazi si numai buna pentru strazi.
il chem mai tare, mai rugator. intelege. stie ca sunt
eu. ( mie de ce nu imi zambeste?!..) ma priveste doar. are un fel de curiozitate, plictisita.o curiozitate plictisita de 5 secunde. apoi se ridica incet si pleaca, 3 metri mai incolo, langa zidul kioskului. fara sa maraie, fara sa zica nimic, fara ostilitate.
fetele ies. "a plecat cutzu..", zice una cu un aer trist. dar cutzu e si cand le vede, li se alatura, toata lumea e multumita, cainele zambeste din nou, haios, ele il alinta- "hai, cutzu-cutzu-cutzu!.."
nu inteleg. ma intreb daca in pachetul pe care una din ele il duce in brate e salam, carne, vreo chifla parfumata, ceva care-i ademeneste lui cutzu narile si-i trezeste simpatia asta subita.probabil. most likely.
iese si corina.o pornim agale pe alee, prin parcul solitar- tufele albe, tufele negre, decor de doliu..
le ajungem din urma pe cele doua cu javra lor maro. trag cu ochiul in bratele fetei cu pachetul, sa ma conving ca e salam si de aceea cainele..e o conserva. de peste. bine sigilata, absolut etansa.
daca nu o deschizi, nu se strica, says mom.
e ton bun. de la rusi. nu, nu miroase daca n-o deschizi..." nu miroase, asadar.
all of a sudden, imi vine sa ma opresc in drepul lor si sa-i ard javrei aleia ordinare un picior intre coaste si ...
dar il las asa sa vada, raul, ca un biet..
forget it. sunt absolut sigura ca si acel caine din povestea aia patetica, acel caine al soldatului, a murit ca o javra ordinara pe mormantul stapanului lui. nu din devotament, ci pentru ca nu a mai gasit singur drumul spre casa si era prea idiot si inadaptat inferior ca sa-si procure singur hrana cea de toate zilele. nu-i asa?.. oricum, a murit o moarte lenta de tot, groaznica ( cate saptamani poate sa supravietuiasca o fiinta umana fara hrana?.. 6 zile fara apa, 6 saptamani fara hrana..asa o fi si la caini..)
tot potaie ai ramas, caine!.. te-ai atasat de cine nu trebuie, si ala a murit. s-a dus. verschwunden. plecat in tarile calde.
ai fost mai fraier chiar decat catelusul schiop,zau daca nu!..
eu am numai trei picioare, si ma misc de-abia, tzop- tzop..