Poem To A Horse

Poem To A Horse
Made by Isa M.

Wednesday 21 January 2009

It's gravity.

..in mod cert, el nu asteapta joi asa cum astept eu.sau vineri. banuiesc, intuiesc, ca el nu asteapta nimic. si conteaza.mi-ar placea sa zic asa- "de data asta nu-mi pasa".au contraire. de data asta, imi pasa.

Am iesit cu Cora la o plimbare in seara asta. Sa-si cumpere ea un eclaire.
Da, am iesit si un eclaire a fost pretextul.
Si eu purtam crocsii galbeni, si fara sosete, dar nu mi era deloc frig, si hainutza eleganta a Corei. Si ea era in pijamalele roz, si cu un fas negru (tot imprumutat), pe deasupra. :) Un pic de nebunie in plin Iasi, ce ne lipseste, ce ne trebuie? ce cautam? ..

..ce vreau eu de la tine? vreau totul. vreau macar minimul pe care poti sa- l oferi la momentul x din intervalul..

Dar aerul era splendid- adevarul e ca ieseam pentru prima oara astazi. Si aerul era usor si rece si putin- putin, sapte la suta, 24 grame, visai ca esti la marginea padurii, pe toloaca la Ligia. Numai a conifere amarui nu mirosea ( nah, eram doar in plin Iasi, zona centrala, fosta padure splendida, acum aglomeratie urbana, studenti). Dar trebuie sa ma crezi- era de ajuns sa intinzi putin bratele, sa-ti arcuiesti delicat gatul si sa te ridici pe varfuri- un fel de miscare balerina( degas e frumos, degas e sensibil)- da, era de ajuns sa faci miscarile astea elementare si pun pariu ca ai fi zburat. Prea era usor aerul.. Undeva, chiar aici in Iasiul meu, in zona Copou, chiar la Universitate, prin statia de tramvai si prin Codrescu, se facuse pentru o clipita, o gaura. Nu, nu o gaura in stratul de ozon, ce stupid. Se facuse o gaura in forta aia grea, gravitationala. Chiar in momentul in care eu si Cora am iesit sa cumparam eclaire-ul.. Te ridicai, te inaltai, pluteai, stii tu, ca in spatiu, ca-n ceruri. Te ridicai usor, aveai un umar gol, si zambetul amar, si pluteai. ( Baiete, esti prost, iar eu nu sunt o curva pe-un tortuar..)

Ciorile din copou au profitat de lipsa asta subita, neasteptata, de gravitatie. Au zburat pana la luna si inapoi, le e foame, le e foame, le e foame, iar mie mi-e foame de iubire. Ce cliseu..:)))) Ma fac sa rad. Ar fi fost inedit. Ar fi trebuit doar sa iesi din biroul tau- mi l inchipui dezordonat, sufocant- sau din apartamentul tau ( unde esti tu, mai?..unde stai acum?..). Daca ai fi iesit, probabil ai fi zburat. Si cu siguranta ca as fi plutit si eu. Putin de tot.

1 comment:

Anonymous said...

toloaca Ligiei - topos al atemporalitatii :D

pluteste copilule , nu astepta pe El sa-ti ridice aripile.