Pe unde am mai fost, ce am mai facut..

Ieri am fost cu Ligia la un documentar cu ocazia Zilei Natiunilor Unite in Sprijinul Victimelor Torturii. Documentarul * Atat de aproape de noi *, lansat de ICAR ( Centrul Medical de Reabilitare a Vicitmelor Torturii ), constă în interviuri în Bucureşti, Iaşi şi Craiova cu supravieţuitori ai torturii din închisorile comuniste. Aceştia vorbesc despre perioada dinaintea detenţiei, despre experienţele traumatizante din timpul petrecut în închisorile comuniste ca deţinuţi politici şi despre viaţa lor după eliberare.

De ce nu m-a impresionat atat pe cat as fi vrut, atat pe cat ar fi trebuit, si in masura in care urmarea campania?..Erau oameni care petrecusera 3, 5, 15 ani in inchisoare... Indurasera batai crunte si torturi psihice..Li se rapise totul, posesiuni materiale si viata personala... Si totusi, de ce nu puteam sa cuprind cu mintea si cu sufletul tragedia lor?..
Mai intai, pentru ca faceam mereu comparatie intre situatia lor si tot ceea ce aflasem din ororile Holocaustului...Si Holocaustul imi aparea mult mai terifiant...Si apoi, traind in cercul meu stramt, in lumea mea mica si pasnica, si tragediile sunt parca mai marunte si mai abstracte...
In orice caz, nu as putea spune ca am plecat *neatinsa* de mesajul documentarului...Simt ca as fi putut simti mai mult, totusi.